Sursa foto: Pixabay
Ieri la cabinet, o zi plina, cu bune si rele. Cu oameni fericiti ca au depasit pragul de kilograme fata de care nu se simteau confortabil. Cu oameni la prima discutie care imi povesteau de frici, frustrari, kilograme in plus si pofta de dulce. O zi obisnuita, la fel ca toate zilele, in care ma incarc cu toate emotiile celor din fata mea. Si intr-o pauza de consultatii, ma surprind ca ma gandesc intens la ce sa mai rontai. Fructele le terminasem, migdalele crude asisderea. Masa de pranz reusisem sa o iau la o ora decenta. Mancasem si 1 jumatate cateva patratele de ciocolata (nu, nu amaruie). Deci, teoretic, foame nu ar fi trebuit sa imi fie. Si totusi…
Plictiseala, stresul, emotiile, angoasa sau bucuria duc mai degraba la nevoia de a rontai permanent, disparand senzatia de satietate. Foamea emotionala nu tine cont de cantitatea sau calitatea hranei ci de angrenajul emotiilor cu care ne confruntam zilnic. Emotiile nu sunt prietene cu necunoscutul. Un fel de mancare nou, necunoscut, o aroma noua sau o leguma pe care nu am gustat-o, un pranz alaturi de persoane pe care nu le cunoastem sau nu le intelegem, o veste proasta sau o asteptare plina de ingrijorare, pot genera doua comportamente opuse si extreme legate de mancare: fie ajungem la satietatea precoce (mancam putin sau deloc si nu mai intra nimic), fie radem tot ce este in farfurie si suplimentam cu inca o portie, pentru a ne ocupa timpul si a ascunde emotia.
Mancam cand suntem singuri sau nelinistiti, oferim hrana de consolare copiilor, atunci cand lipsim prea mult de acasa (le aducem „ceva bun”), cand s-au julit la genunchi, pentru a uita de durere, dupa un vaccin sau dupa un examen medical, care a venit la pachet cu frica. Astfel, adultul si copilul ajuns la maturitate nu mai resimt semnalele de foame sau de satietate. Conditionarea emotionala le-a luat locul. Mancatul devine o actiune de consolare, o recompensa sau o incercare de umplere a unui gol. Foamea nu se mai povesteste, ci se traieste cu intensitate maxima, devenind emotie. Orele de masa devin o asteptare activa, o febrilitate, o nevoie care se activeaza indiferent daca este zi sau noapte.
Asadar, atunci cand foamea necontrolata nu ne da pace, cand am rupe in doua frigiderul si sertarul de goodies, cand nu avem nici un motiv sa mancam mult, prost si necontrolat, ar fi bine, ca mai intai sa ne intrebam „De ce mi-e foame?” Care este emotia care ne gestioneaza si guverneaza actiunile? Ce gol avem de umplut? De ce nu ne e bine cu noi si cu cei din jur? Sunt balauri greu de recunoscut si acceptat. Dar sunt acolo, sunt ai nostri si mai bine ne devin prieteni, in loc de dusmani. Deci, voua de ce va e foame?
Comentarii recente