When in Lisbon. Da, mama, am mancat kale!

Sursa foto: iHealth

Aveam nevoie de vacanta asta ca de aer. Am plecat racita, epuizata, fara mari asteptari, cu o dorinta imensa de a dormi si a face fix nimic. Fara planuri de nici un fel. Am lucrat pana in ultimul moment si am avut noroc ca a intarziat taxiul care ne ducea catre aeroport (am avut noroc si ca a venit, dar despre acest lucru intr-un alt episod), pentru ca am reusit sa indes in bagajul burdusit pantofii comozi de umblat, desi ma gandeam ca ii car degeaba.

Dupa un drum lung, cu intarzieri, amanari si asteptari in aeroport (patria ardelenilor e in Lisabona, pe cuvant), care mi-a distrus si ultima bruma de zen, am ajuns, relativ usor, la hotel, am aruncat bagajul in camera si am iesit sa mancam. Si aici a inceput magia. Pe cat de obosita eram, pe atat de vrajita am fost din prima clipa de strazile pietruite, extrem de curate. Pe cat de zen less am ajuns la restaurant, pe atat de uimita am fost de mancarea gustoasa, gatita corect si cu ingrediente de calitate.

Trebuie sa va marturisesc ca nu am multe poze, pentru ca vacanta asta a fost mai mult traita, dar amintirea gusturilor preparatelor din farfurie este inca intensa.

Cum va spuneam, inainte sa fac o paranteza mare cat un paragraf, in prima seara am mers la un restaurant de pe langa hotel, din lantul A Part (restaurantul, nu hotelul). Si nu stiu daca pentru ca ne era noua foarte foame, dar am avut o experienta gastronomica la superlativ. De la painea de casa, la pasta tartinabila de ton (pentru ca tonul poate avea un gust fantastic!), maslinele cu gust intens de masline, nu de sare, pana la branza locala, untoasa si bine legata si vino verde (un vin alb, also local), toate au fost delicioase. Am mancat (da, in aceeasi seara) ton proaspat la gratar cu legume gatite corect, al-dente, aproape vii (dovlecei, ardei, ciuperci). Am gustat si rata frageda cu sos de zmeura si ananas (not my kind of food), dar buna, per total. Ca sa inchei seara cu succes, a alunecat pe gat si o felie de tort de casa cu muuuuulta ciocolata, unul dintre cele mai bune mancate pana acum, si recunosc cinstit ca am mancat ceva desert cu ciocolata pana la venerabila-mi varsta. Trebuie sa va spun ca mie imi place atat de tare ciocolata, incat, pe la 3 ani, am plecat la gradinita, in loc de pachetelul de pranz, cu o ciocolata intreaga, sustrasa din rezerva de urgenta a mamei, si mancat-o pe TOATA. Lucru pe care il fac si acum, dar cu accent pe calitatea ingredientelor (adica nu mai pot sa mananc o ciocolata obosita, si plina de zahar, ci caut cacao de calitate, cu gust intens).

Tot la A Part, unde nu poti sa nu faci o fixatie pentru mancarea buna (asta daca nu cumva ti se face foame in intervalul 15- 19, cand e inchis), am prestat risotto cu fructe de mare. O tura de creveti la gratar si risotto cu lamaie, lime si usturoi (in varianta light, in sensul ca am simtit gustul, dar nu mi-a mirosit sufletul a usturoi 3 zile dupa) si caracatita la gratar (ditamai portia) cu risotto cu cerneala de sepie. Simplu, bun, pret corect.

Intr-o alta zi, fiind in zona de promenada, pe malul raului Tejo, (locul care imi e cel mai drag din tot orasul, pentru ca puteam sa beau vin, apa plata rece la o terasa la care scaunele erau practic niste sezlonguri indreptate spre apa; ahhh, the life!), ne-am asezat la o masa cam putin umbrita si am comandat celebrul cod, un fel de mancare traditional in Lisabona. A venit insotit de kale!!!! si vreo doi cartofi copti. Mi-a placut tare, desi eu folosesc kale doar in smoothie sau supa crema, unde le maschez bine gustul, si le mananc doar pentru ca le banuiesc a fi extrem de sanatoase. Colegul de masa si vacanta a mancat un burger cu somon si avocado in chifla neagra, fara sosuri si maioneze, doar cu ceva frunze verzi, gustos si in portie decenta.

Aventura a continuat in doua directii din afara orasului. Pentru ca la 1 ora de mers cu trenul ajungi la plajele din Estoril. Atat de frumos este locul asta, incat cred ca m-as muta acolo! Plaje facute de mama natura, nisip fin, oceanul naravas, vis! In Estoril am mancat cele mai bune paste din lume, raviolli cu spanac si ricotta, fierte in sos rosu cu creveti. Atat de multe arome in aceeasi farfurie, imbinate just perfect.

Pret de 40 de minute si 2 euro juma’, in alta directie, se afla Sintra, oras patrimoniu. Cu 6 palate si un castel. Noi am vazut doar Palatul di Pena, caci s-a dus vremea cand bifam toate obiectivele turistice. Acum nu ne mai alergam, ci ne traim si simtim mai mult vacantele. Palatul e ca din povesti, pastrat in stare foarte buna. Este locul unde te simti pe acoperisul lumii si unde trebuie sa mergi macar o data in viata. In Sintra am mancat inghetata artizanala buna de tot (ciocolata amaruie, fistic, zmeura, fior di late, nici nu pot spune cate sortimente, zau!) si ne-am plimbat cu tuk- tuk-ul.

Era cat pe ce sa uit de pasteis de Belem, desertul traditional. Prajiturele din aluat crocant cu miez caldut si moale din crema de lapte si vanilie. Caramelizate la exterior si cu un praf de scortisoara. Au fost lait motivu’ vacantei, in sensul ca am mancat in fiecare zi, la finalul micului dejun, si cred ca as putea manca in fiecare zi a vietii, fara sa ma plictisesc.

Lucruri care nu mi-au placut in Lisabona. In primul rand temperaturile ridicate, de 34 grade si soarele puternic. Pielea mea extra alba nu este prietena cu soarele si a trebuit sa ma cremuiesc zilnic cu factor 50. Mancarea din centrul turistic, unde sunt multe localuri si terase, nu mi se pare nici ea de cea mai buna calitate. Am mancat, spre exemplu, intr-o seara, o paella fara gust si textura, cu orez overcooked si cu fructe de mare congelate. Not ok! Gaufrele, care aratau foarte bine, au fost atat de fade, incat erau bune de aruncat, nu de mancat. Ca un fruct copt pe vapor: perfect la exterior si plasticos la gust. Ca sa nu zic, ca nu se cade, ca un barbat frumos si prost si/sau plictisitor. Dar cam asa au fost. Cu atat mai mare a fost dezamagirea, cu cat pofta initiala a fost pe masura.

Cam asa a fost vacanta vietii din vara aceasta. Ne-am intors cu sufletul mai plin si, unii dintre noi, cu kilograme in minus, datorate celor 20km facuti, in medie, in fiecare zi. Lisabona este un oras in care m-as reintoarce, nu pentru ca ar mai fi ceva nou de vazut (desi n-am pus piciorul in nici un muzeu), ci pentru ca e un loc in care sufletul iti e mai rotund si mintea mai limpede.