Sursa foto: Sloop
Mâncarea nu este doar un combustibil care ne susține viața, ci acel ceva pe care îl legăm profund de diverse momente vesele sau triste din viața noastră. Mâncarea înseamnă, pentru fiecare dintre noi, tradiție, familie, prieteni adunați în jurul mesei, bucurie, copilărie, arome și rețete, mai vechi sau mai noi. Mâncarea înseamnă amintiri și emoții, vacanțe și oameni dragi. Prima supă fiartă prea mult sau prima tocăniță sărată în exces.
De ceva timp îmi joacă aceste gânduri în cap. De când mâncatul și trăitul normal au devenit atât de complicate? De când a început să fie atât de dificil să alegem din piață ingrediente proaspete, să ne gătim mâncarea, să mâncăm zilnic suficiente legume și fructe, salate și lactate?
Cu siguranță prea multele activități pe care ne ambiționăm să le bifăm în fiecare zi în programul nostru, dorința de a face tot și repede și bine, trendul asta care ne face să ne simțim mai importanți și ne validează în ochiii celorlalți, de a munci de dimineața până noaptea târziu, eventual și în weekend. Toate aceste lucruri ne fac să uităm de normalitate și bun simț, de noi și de ai noștri.
Și pentru că în ziua de azi, toată lumea (vecinul de la doi, care a început să alerge prin parc, vânzătoarea din piață, care tocmai ce a slăbit un numâr impresionant de kg cu cea mai nouă dietă sau matușa care își pregătește sistematic o poțiune pentru imunitate) pare să aibă un sfat, solicitat ori ba, despre nutriție și wellbeing, hop și eu cu câteva tips and tricks despre cum să ne fie mai bine, mai ușor, mai sănătos. Obiceiuri pe care le putem implementa de azi, nu de mâine, nu de luni, nu după Crăciun sau Paște.
Bea apă. Începe și termină ziua cu un pahar cu apă plată. Cu un strop de suc de lămâie sau cu o feliuță de ghimbir. Sau simplă. Apă să fie. Atunci când ești hidratat, gândești mai limpede, ai mai multă energie, organele funcționează așa cum trebuie, ficatul și rinichii sunt mai curați. Nemaivorbind de elasticitatea și aspectul pielii. Pentru a afla care este necesarul tău zilnic de apă, împarte greutatea la 30. Adaugă la acest rezultat un surplus dacă faci efort fizic intens, trăiești într-o zonă cu climă foarte caldă sau bei foarte multă cafea, lucruri care deshidratează organismul.
Adaugă o salată cu legume crude și frunze verzi, la cel puțin una dintre mesele zilei. Asigură, pe lângă hidratare, necesarul de fibre pentru o digestie bună și un sistem imunitar sănătos. Nemaivorbind de vitamine, minerale și enzime în stare pură.
Mănâncă 1-2 fructe de sezon, zilnic. De preferat la prima gustare. Fructele asigură necesarul de fructoză, combustibil de calitate pentru organism. Mâncate în prima jumătate a zilei, avem parte și de energia necesară, pentru a ne desfășura cu talent activitățile.
Alege gustări sănătoase: bastonașe de legume, nuci, migdale și alune crude, lactate de capră.
Asigură organismului cele 5 porții de legume necesare zilnic. Unii zic și de fructe. Eu, personal, consider că 2 fructe sunt suficiente zilnic și sunt un target ușor de atins. Insă, în contextul legumelor, decent și, mai ales, sănătos, ar fi să mâncăm cam 500g zilnic. Nu mustăciți, pentru că nu mă refer la 500g de cartofi prăjiți în baie de ulei, cu topping de ketchup și cașcaval. Ci la legume bogate în apă. Câteva exemple concrete de #5porții, înseamnă așa: 1 morcov mare, 6 ridichi, 1 cană fasole verde, 1 rosie medie, 1 tijă și jumătate de apio sau 1 pungă de salată, 3-4 felii groase de dovlecel, 1 cană și 1/2 varză tăiată fideluță, 3 buchețele generoase de conopidă și 1/2 vânătă. Nu este vorba doar despre numărul de porții, ci și despre varietatea din farfurie.
În zilele în care nu stau în bula mea perfectă, în care prânzul și cina se evaporă între întâlniri, consultații și workshopuri, zilele în care mănânc pe fugă și aleg răul cel mai mic, am observat că mă ajută să am la îndemână un shot de legume, un suc presat la rece, care să mă susțină să duc ziua plină până la capăt. Așa am descoperit SLooP vegi power shoots. Neavând nici o pretenție de gust de la niște sucuri din legume, mă pregăteam să le înghit cu o mână la nas și cu o sticlă de apă lângă. Le bănuiam doar ca fiind extrem de sănătoase și le-am acceptat ca pe un aliat în lupta mea cu lipsa de energie. Dar, Vegi Power Shot sunt și extrem de gustoase, nu vă lasați păcăliți de culoare și ingrediente. Eu am chiar un preferat, pe Neatza (cu iarbă de grâu, țelină, spanac și spirulină), care stă în geantă sau în buzunar, gata să fie savurat, la nevoie.
De subliniat și reținut că o săptămână de fast food nu se spală cu o sticlă de suc de legume. Nici cu 2. Nici cu 10. Că sucurile pe termen lung nu sunt o soluție. Nu există produsul minune care să ne absolve de toate păcatele culinare. Ci doar moderație, echilibru și bun simț.
Când beau și recomand eu sucuri de legume? În zilele pline, așa cum vă spuneam, pentru a completa cu nutrienți alimentația, în momentele în care sunt foarte răcită și nu pot mânca nimic, în perioadele foarte aglomerate, când nu dorm suficient și simt cum sistemul meu imunitar scade sub nivelul mării. Nu pentru a înlocui o masă, ci pentru a completa alimentația și ajuta organismul, atunci când este cazul.
Fericirea mare se întâmplă, însă, pe 25 și 26 februarie, când vă dau întâlnire, alături de Sloop, la Mega Image Băneasa. În fiecare din cele 2 zile, eu voi face ce îmi place mai mult și mai mult pe lumea asta, adică voi povesti despre nutriția sănătoasă, iar voi vă puteți face combinațiile preferate de fructe și legume la sticlă, în cadrul Atelierului Fresh. Noile rețete vor purta numele autorilor, iar cele mai bune dintre ele au șansa să ajungă produse oficiale Sloop – da, adică să te duci la Mega Image de acum înainte și să îți găsești marca proprie de suc. How cool is that?
Împreună cu mine, în acest proiect, vor fi și:
Alexander Florescu, pe 24.02 și 03.03, tenismen de performanță în copilărie, pentru 12 ani, ce reușeste să-și transforme pasiunea pentru oameni și pentru tot ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos într-o profesie și un business de success în domeniul fitness-ului, pe numele lui Futura Gym. Dar si draga de Andreea Crăciun, pe 4 și 5 martie, pe care sigur o știți de pe andie.ro și Veg Studio, pasionată de preparatele vegetariene și de fotografie.
Acest articol nu este adresat celor care doresc scurtături în viața lor. Nu este despre diete minune, despre cum să slăbim cât mai multe kilograme în cel mai scurt timp posibil, nici despre cum să fim mai frumoși și mai deștepți peste noapte. Este despre bun simț, informare corectă, responsabilitate față de propria viață și față de ziua de mâine. Eating for tomorrow, cum vă spunem mereu, aici, la #iHealth.
Comentarii recente