Mi-a priit și tihnit vacanța asta, așa cum nici cu gândul nu gândeam. Mi-am plimbat picioarele și sufletul, am mâncat bun, am dormit pe îndelete, am citit mult și bun și pe nerăsuflate, am urcat trepte multe, am văzut peisaje ireale și da, mi-am făcut selfie în fiecare turnuleț mai înalt ori ba. Florența, dincolo de a fi turistică, aglomerată și mercantilă (pentru că este), te cucerește fin prin artă și cultură, prin mâncare bună și tradiție, prin scări, multe scări urcate și prin civilizația care te lovește la fiecare colț de stradă. Doar să ai timp și răbdare să o cunoști și asimilezi, trecând și în partea necomercială a râului Arno.

Aud des comentarii legate de faptul că nu ar trebui să îmi fac griji legate de ceea ce mănânc, în vacanțe și în general, pentru că oricum mă ajută genele. Și nu îmi fac, pentru că, în viața de zi cu zi sunt destul de regulamentară atunci când vorbim despre mâncat, sport, odihnă. Hai să vă povestesc cum „m-a ajutat” metabolismul în aceasta vacanță, din care m-am întors mai fit decât plecasem și cu fix același număr de kilograme:

Am respectat rutina de dimineață, cu 1/2 litru de apă, băută înainte de orice.

Am băut zilnic 2,5- 3 litri de apă. E adevărat că a fost cald și am făcut multă mișcare. Dar nu m-am culcat pe-o ureche, nu am atentat la băuturi acidulate sau neacidulate, concentrate sau cu zahăr adăugat, doar pentru că e vacanță.

Am mâncat fructe zilnic. Locale ori ba, organice (italienii au rafturi întregi dedicate produselor organice, la preturi de convențional) ori ba, tăiate cubulețe sau întregi. Prune, banane, mango, mere, fructe de pădure, după poftă și ofertă. Fructe au fost zilnic, fie în loc de mic dejun, fie la 2-3 ore după.

Am mers mult pe jos. 15- 20 km zilnic, plus peste 400 de trepte urcate în 3 zile din 9.

Am avut la fiecare masă și legume sau salate. Crude sau gătite. Indiferent de felul principal. Chiar și lângă pizza sau paste merge o salată de crudități. Două frunze de salată, un morcov ras și o roșie. M-am săturat cu mai puțin și am ajutat digestia.

Nu am mâncat tot din farfurie, dacă porțiile au fost mai mari decât cele cu care sunt obișnuită. Oricât de bună ar fi fost mâncarea. Și a fost.

Am ales la micul dejun omletă (și câte o felie, hai două de bacon sau prosciutto), panini, fructe proaspete, iaurt și chia și chiar am cumpărat legume proaspete și am mâncat pe terasă. I don’t do patiserie sau dulciuri la micul dejun, deși am observat, sadly, că trendul este în ascensiune.

Da, am mâncat înghețată, canolli și tiramisu. Între felurile principale, ca gustare, niciodată ca desert, după o masă copioasă. Nu zilnic și nu mai mult de un dulce pe zi.

Da, am băut și vin, pentru că era păcat, zău, să nu. Un pahar la prânz ori cină. Obligatoriu însoțit de apă. Fără cocktailuri cu zahăr, coloranți sau îndulcitori. Pentru că nu îmi plac în mod special, dar și pentru că prefer să îngurgitez zahăr din dulciuri locale.

Îmi place cafeaua neagră și amară, fără lapte sau îndulcitori, dar am ieșit din rutina cu capuccino. Băut în fiecare dimineață sau după- amiază. Uneori și și. Nu a fost mare bai, în afară de o ușoară stare de suprasaturare. Fără frappeuri și alte amestecuri dulci. Mi-am dorit cafea, nu desert.

În țara pasticceriilor, a înghețatei artizanale, a feliilor apetisante de pizza și a farfuriilor cu paste aburinde pline de sos cremos, nu metabolismul a fost aliatul meu, ci m-am ajutat singură. Respectând, mărturisesc cinstit, fără efort, câteva reguli de bun simț, continuând rutina zilnică with a twist.

Totuși, dacă ajungeți în Florența, să nu cumva să ratați două restaurante fără cusur, atât prin prisma felurilor de mâncare perfect gătite și asezonate, cât și a personalului întotdeauna amabil, într-un mod effortless, atent, dar fără a intra în spațiul personal, cu umor, dar fără a depăși limita bunului simț, cald, suficient cât să te facă să te simți de-al casei.

Trattoria Za Zaaflată în piața centrală. Locul unde am mâncat cea mai bună vită ever, cu rucolla și sos de trufe, cel mai bun pui cu legume, cea mai bună pizza, cea mai bună omletă cu bacon, cel mai bun (atenție, să nu citiți dacă sunteți sensibili la imaginea animalelor drăgălașe în farfurie!) iepure cu spanac. Servețele albe, din bumbac impecabil. Some style and tradition, pentru că sunt pe metereze din 1977.

Eatalyun concept foarte interesant de magazin cu zonă de cafenea, autoservire, produse locale și restaurant. Meniu cu puține spre foarte puține feluri de mâncare, dar bune. Nimic spectaculos, în afară de mâncare gătită corect și condimentată ca la carte. Puiul free range, extraspicy cu salată de fenicul a fost revelația vacanței. Este singurul fel pe care îmi doresc să îl reproduc și acasă, pentru că am rămas impresionată de gust.

Aaaa, și o pizza demențială făcută in house, cu blat crocant, mozzarella di bufala și ceva legume (dacă vi se pare că am avut un fix cu legumele, well, you are right).

Nu am nici măcar o poză cu înghețata de zi cu zi. Aia e, să fie primit! Deși am încercat combinațiile de Venchi, până când nimic nu m-a mai surprins. Două cupe de fiecare dată, în vârful celui mai mic cornet. Am însă din magazinul cu vise din înghețată. Pentru că fix în centrul Florenței trona Magnum, locul unde înghețata este fix cum vrei tu să fie. Alegi baza, ciocolata care să o învelească, trei toppinguri și ceva extra. Nu îmi mai amintesc nimic, în afară de textura cremoasă și crocantă și petalele de trandafiri de pe ciocolata amăruie.

Sigur că aș fi putut să îmi fac de cap. Să nu țin cont de nici o regulă. Nu sunt constrânsă nici de greutate, nici de sănătate. Dar un organism dresat educat zi de zi nu mai acceptă decât excepții și alea pe termen scurt. Nu mai poate duce mâncare prea multă și lipsită de nutrienți. Cere (și eu m-am speriat, jur) legume, fructe, apă. Întotdeauna îmi trăiesc vacanțele și prin prisma experiențelor culinare, dar știu că toate tentațiile dulci- lipicioase din vitrine mă cheamă, dar nu mă obligă. Că e alegerea mea dacă întind mâna și o murdăresc până la cot de sirop de zahăr sau sos de ciocolată ori ba.