Citește eticheta. Eticheta condimentelor.

Mâncarea trebuie să aibă gust. Este important să îți placă ceea ce mănânci. Ca o moară stricată repet acest lucru în cadrul ședințelor de consiliere, pentru că eu consider că putem face un re-training al minții și al papilelor gustative, vizavi de conținutul sănătos al farfuriei, doar într-un context variat și gustos. În acest sens, predic și aplic, încurajând folosirea condimentelor. Nu doar pentru că un condiment potrivit, alăturat legumelor (sic!), poate ajuta la corectarea obiceiurilor alimentare (atenție, poate duce chiar la plăcerea de a mânca legume!), ci pentru că anumite tipuri de condimente sunt antiinflamatoare, ajută la îmbunătățirea digestiei, la detoxifierea naturală a organismului și la reglarea nivelului glicemiei (scorțișoara). Ce poate fi mai bun și mai bun decât puiul cu chimen, mușchiul de vită cu sos de muștar sau fasolea verde cu pesto home made din pătrunjel proaspăt, turmeric și busuioc uscat?

În acest sens, iar am organizat ședință foto de etichete, pentru că această campanie, #CiteșteEticheta, pe care o dezvolt împreună cu Andreea, pare să fie un never ending story. Dacă nu ați aflat până acum, puteți citi despre proiect aici, aici, aici sau aici.

Episodul de azi este despre condimente. De la diversele cuburi despre care știm, cel puțin teoretic, că sunt de nefolosit, până la condimentele aparent inofensive, care ar trebui să conțină doar ierburi uscate și pudre din diferite rădăcini și boabe, dar care (șoc și groază) abundă de zahăr, îndulcitori, nitrit și monoglutamat de sodiu. Dar mai bine să vă arăt și cu eticheta să vă exemplific.

  1. Amestec pentru wok cu susan și soia: sare, condimente (semințe de coriandru, curcuma, ghimbir, semințe de chimion, semințe de fenicul, piper alb), semințe de susan  14,9%, sos de soia pudră 13,6%, sos de soia (soia, grâu, gluten, sare, maltodextrină), pesmet (făină de grâu, gluten), agent de afânare (carbonat de amoniu), usturoi, maltodextrină, plante aromatice (pătrunjel, arpagic).

Am notat toate ingredientele pentru că eticheta are tuș de slabă calitate, iar analiza pe text poate fi îngreunată.

Primul ingredient este sarea. Acest lucru înseamnă că sarea se află în cea mai mare cantitate. Așadar, pe lângă sare, avem plante și semințe aromatice, dar și maltodextrină, un îndulcitor foarte întâlnit în produsele procesate, care provoacă tulburări digestive (dacă vă balonați de la niște legume și vită la wok, să știți că asta e cauza), rezistență la insulină, și predispoziție la obezitate (da, nu mâncăm condimente cu lingura, însă zahărul și îndulcitorii sunt peste tot), pesmet (cu extra gluten), carbonat de amoniu, adică E503 sau praf de copt, care poate provoca balonare și tulburări digestive.

2. Mirodenii pentru cartofi: sare, mirodenii și ierburi aromatice 28% (pătrunjel, nucșoară, piper alb), potențiator de gust (glutamat monosodic), ceapă, dextroză, lactoză, aromă.

Dextroza și lactoza (zahărul din lapte), forme simple de zahăr, din categoria substanțelor care provoacă dependență. Pe lângă dezechilibrele metabolice despre care povesteam la prima etichetă, consumul constant de zahăr și îndulcitori (mai ales atunci când nu știm, din produsele care nu ar trebui să îi conțină), pot produce și dezechilibre psihice, stări de agitație maximă, urmate de depresie.

Glutamatul monosodic sau E621 este potențiator de gust, din categoria celor care provoacă, la nivelul creierului, dependență. Pentru că este prezent în majoritatea produselor fast food și procesate, consumat în afara limitelor considerate sigure, provoacă greață, dureri abdominale, stări de amețeală.

Dincolo de combinații alimentare corecte, nutriție aplicată, număr de calorii, proporții de carbohidrați-proteine-lipide și procente de vitamine și minerale, minimul de educație alimentară, cu care toți ne suntem datori, începe din stadiul de achiziție. Iar primul pas, în lumea hipermarketurilor, ambalajelor lucioase și a marketingului agresiv, este cititul etichetei. Cu atenție și responsabilitate pentru ziua de mâine. Pam, pam!